Pensiunea Casa Pescarilor

Adresa:

Unnamed Road, Lunca 827035, Romania
Lunca
Tulcea
Delta Dunarii

Situată în satul Lunca, pe marginea lacului Golovița, în complexul de lacuri Razelm – Sinoe, Pensiunea – Cherhana – Restaurant „Casa Pescarilor” se află la doar câțiva kilometri de Jurilovca și de satele lipovenești Sarichioi, Vișina și Sălcioara.

„Casa Pescarilor” este așezată chiar lângă apă, într-o oază de liniște, cu priveliște spre Lacul Razelm și canalele Deltei. Accesul se face pe șosea asfaltată, pe DN 22 (310 km de București, pe autostradă până la Ovidiu și apoi spre Tulcea – Jurilovca, pe drum modernizat).

Vă stau la dispoziție 12 camere cu confort de 3 stele: 4 camere duble și 2 apartamente, în clădirea pensiunii, și 6 căsuțe în grădină – capacitate maximă totală: 28 persoane. Camerele sunt dotate după normele europene: grup sanitar propriu (duș), TV, mini-frigider, acces Wi-Fi (parțial), vedere spre apă.

Există posibilitatea de a vă lăsa la apă barca dvs. și de a o păstra în parcare acoperită.

„Casa Pescarilor” primește zilnic pește la cherhanaua proprie, deține restaurant cu meniu pescăresc și internațional, bar, piscină cu spațiu de plajă, loc de joacă pentru copii, zonă de grătar și foișoare în grădină, parcare auto.

Pentru agrement puteți opta pentru pescuitul pe canalele Deltei, pe lac sau în perimetrul pensiunii (de pe ponton), plimbări cu barca – cu rame sau motor, cu șalupă, caiac ori canoe, traversarea Lacului Razelm pentru a ajunge la Portița, unde se poate face plajă la mare. Se organizează trasee pe apă, cu pilot, vizite la mănăstirile dobrogene (Celic Dere, Cocoș, Niculițel, Cheile Dobrogei – Sf. Ioan Casian) și la obiectivele istorice (Cetatea greacă Argamum/Orgame, în situl arheologic de la Capul Doloșman, Enisala, Histria).

Activitati de relaxare

  • Foisor
  • Piscina

Activitati sportive si de divertisment

  • Karaoke

Dotari in camere

  • Baie in camera
  • Cablu TV
  • Aer Conditionat
  • Internet
  • Frigider

Facilitati Generale

  • Receptie
  • Bar
  • Sala de Conferinte
  • Gratar
  • Loc de joaca
  • Centrala
  • Parcare
  • Servicii de spalatorie
  • Restaurant
Numar vizualizari: 15862